Eveniment
Un bărbat A MURIT STRIVIT sub greutatea unei CABANE, în Mintiu Gherlii – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Sfârșit cumplit pentru un bărbat de aproximativ 50 de ani din localitatea Mintiu Gherlii. O cabană s-a prăbușit peste el și i-a curmat viața.
Un apel la 112 a anunțat în această noapte, în jurul orei 00, că o cabană s-a prăbușit peste un bărbat în localitatea Mintiu Gherlii. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, polițiștii, dar și o ambulanță.
Ajunși la cabana situată în pantă, pe un deal, la câteva sute de metri de șosea, echipajele de intervenție au constatat că bărbatul era deja mort, fiind prins între lemne.
Se pare că omul s-a dus în această după-amiază la cabană pentru a desfășura lucrări de întreținere la consolidarea acesteia, când, pilonii de lemn de sub cabană au cedat, iar bărbatul a fost strivit sub greutatea construcției. Rudele victimei au făcut macabra descoperire, găsindu-l fără suflare, și au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Pompierii din Dej au fost nevoiți să asigure întregul imobil înainte de a extrage victima rămasă prinsă între lemne din cauză că exista pericolul ca aceasta să se prăbușească.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia din Mintiu Gherlii.