Eveniment
Un bărbat din Dej a lovit cu o furcă autospeciala de poliție. Scandalagiul, ARESTAT

Publicat acum
6 anipe

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violente şi distrugere. Ulterior, magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului, fiind reținută și infracțiunea de ultraj.
În fapt, la data de 1 martie, în jurul orei 11:50, cel în cauză – un bărbat, de 47 de ani, din Dej, aflându-se pe strada Sărata de Jos, din Dej, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu o femeie, pe care ar fi agresat-o.
Pentru aplanarea conflictului, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar bărbatul s-a manifestat agresiv față de aceștia, amenințând cu acte de violență. În acest context, bărbatul a avariat autospeciala de poliție, lovind parbrizul cu o furcă, tulburând ordinea și liniștea publică.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv.
Citește și:
Dejul se pregătește să rămână fără apă | Bazine amplasate în cartierele orașului, apă potabilă în școli și la spital
Cum s-au împărțit voturile, ce județe a câștigat Nicușor Dan și în ce județe s-a impus George Simion | GRAFIC
Dej | Rezultate OFICIALE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 – turul 2 | Nicușor Dan, aproape 10.000 voturi!