Ştiri din zonă
Un clujean a dat radarul peste cap în județul Buzău! Cu ce viteză a fost depistat de oamenii legii
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au continuat activitățile pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație.
Astfel, pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 42.000 de lei.
Aparatele radar care au acționat pe principalele artere de circulație au înregistrat 25 de autovehicule ce au depășit regimul legal de viteză, iar în trei situații s-a impus reținerea permisului de conducere.
Cea mai mare viteză a fost înregistrată de aparatul radar care acționa pe DN 2 E 85, în afara localității Grebănu — 206 Km/h, la volanul autoturismului fiind depistat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Cluj-Napoca.
Alte nouă permise de conducere au fost reținute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și neacordarea priorității de trecere pietonilor.
FOTO – Arhivă