Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un copil se zbate între viață și moarte în urma unei depășiri neregulamentare la Cămărașu – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu doi minori răniți, între care unul în stare critică, s-a produs vineri seara, în jurul orei 18:30, pe raza localității Cămărașu.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, în urma unei depășiri neregulamentare, a colizionat cu autovehiculul pe care intenționa să-l depășească și care intenționa să pătrundă într-o curte. În urma coliziunii, autoturismul intrat în depășire a ajuns pe sensul opus, lovind doi copii, în vârstă de aproximativ 8 și respectiv 12 ani, care se aflau pe acostamentul neconsolidat.

În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii clujeni cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD, dar și polițiștii.

Cele două victime sunt în stare gravă, pentru unul dintre ei fiind demarate manevrele de resuscitare. Din fericire, acesta a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la spital, însă starea lui este critică.

Și cel de-al doilea copil a fost transportat la spital. Aceasta a suferit mai multe traumatisme, dar este conștient și cooperant.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER