Conectează-te cu noi

Naţional

Un deputat vrea instituirea Zilei Satului Românesc pentru ca românii să nu-şi uite ”originile”

Publicat acum

pe

Un deputat a depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede instituirea Zilei Satului Românesc, în ultima duminică a lunii septembrie. Liberalul susţine că acest demers este necesar ca o răsplată pentru locuitorii de la sate, dar şi pentru a conştientiza care ne sunt originile.

„Se instituie Ziua Satului Românesc în ultima duminică a lunii septembrie. Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale, locale, de către celelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social, cultural şi ştiinţific în scopul de a aprecia şi a promova satul românesc. Fondurile necesare organizării evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Zilei Satului Românesc pot fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţile administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice în limina alocaţiilor bugetare aprobate. Persoane fizice sau juridice interesate pot sprijini logistic şi/sau financiar, după caz, organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile”, prevede proiectul legislativ.

Totodată, Societatea Română de Radiofuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor putea include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Iniţiatorul, deputatul Florin Roman, susţine că instituirea acestei sărbători are ca scop răsplătirea locuitorilor de la sate pentru că oferă tuturor o identitate, dar şi conştientizarea locuitorilor de la oraş privind originea acestora.

„Instituirea Zilei Satului Românesc are scopul de a ajuta locuitori de la sate, de a-i face cunoscuţi şi a-i răsplăti pe aceşti oameni ce continuă să ne ofere nouă, tuturor, o identitate, dar în acelaşi timp are şi scopul de a ne învăţa pe noi ceilalţi, din afara satului, care ne sunt originile, de unde venim, cum ne putem bucura şi cum ne putem recrea, cum putem descoperi beneficiile şi frumuseţea unui trai curat sau a unui caracter sănătos, adevărat”, spune Roman în expunerea de motive a iniţiativei.

Deputatul liberal apreciază că patrimoniul românesc trebuie îmbogăţit prin încurajarea renaşterii tradiţiilor şi tehnicilor străvechi.

„Statul românesc este locul în care s-a format şi s-a consolidat identitatea naţională, spirituală, etosul, tot ceea ce alcătuieşte unicitatea neamului românesc. Patrimoniul nostru spiritual şi material, concretizat în tradiţii, obiceiuri, meşteşuguri vechi şi moduri de viaţă bine rânduite, constituie un imporant material de reflecţie cu privire la prezent şi viitor, ce se cere păstrat şi celebrat ca parte a memoriei noastre. Dar acest patrimoniu trebuie actualizat, îmbogăţit, fiind necesară încurajarea renaşterii meşteşugurilor şi tehnicilor străvechi, alături de păstrarea obiceiurilor populare de tot felul. În epoca vitezei, a comunicării instantanee, a ritmului alert al vieţii urbane, oamenii îşi caută deseori refugiul în modul de viaţă arhaic, mai aşezat”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Satului Românesc a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor având rol de for decizional.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER