Conectează-te cu noi

Eveniment

Un fost consilier local din Dej și profesor, turnător la Securitate

Publicat acum

pe

PrimariaDej1

De la oameni angajați la CAP până la profesori, clujenii care au turnat la Securitate au făcut-o cu simțul răspunderii, unii dintre ei fiind recompensați cu bani pentru delațiunile făcute, potrivit Gazeta de Cluj.

Însă, după Revoluție unii dintre nu s-au ascuns în anonimat, ci au continuat să facă parte dintre cei care au condus comunitățile din Cluj. Printre turnătorii clujeni pot fi enumerați fostul decan de la Facultatea de Psihologie din cadrul UBB, Vasile Preda sau fostul primar al comunei Florești, Gligor Gherman, care a fost implicat și într-o serie de scandaluri cu titluri de proprietate. De altfel, majoritatea celor deconspirați de CNSAS că au fost turnători la Securitate au vrut să candideze pentru funcția de primar din comunele clujene sau au fost aleși în cadrul consiliilor locale.

Este demn de menționat cazul consilierului local din Dej, Eugen Jecan, care înainte de 1989 a fost încadrat de Securitate la direcția Învățământ, iar după ce a fost ales în consiliul local al municipiului Dej, a făcut parte, în mod ironic, tot din comisia de Învățământ a Primăriei Dej, potrivit sursei citate.

Jecan făcea Învățământ la Dej de pe vremea Securității

Până în 2011, JECAN EUGEN a fost membru în cadrul Consiliului Local din Dej și a făcut parte din Comisia de Învățământ – Cultură. De fapt, el a funcționat și înainte de 1989 în comisia de Învățământ, doar că în cadrul Securității clujene, unde a fost racolat ca informator ca să își toarne colegii de facultate și de muncă.

Potrivit aceleiași surse, Jecan Eugen a fost recrutat de către lnspectoratul Județean de Securitate Cluj, pentru încadrarea informativă a unui coleg de facultate, iar ulterior, în anul  1984, a fost  reactivat ca informator de către Securitatea Municipiul Dej pe linia problemei  ”Învățământ”. În perioada 1985 – 1986, Jecan a fost reînregistrat în calitate de colaborator de către lnspectoratul de Securitate al Municipiului Sibiu, după care, în anul  1987, a revenit la Dej și a fost  reînregistrat în evidențele Securității Municipiului Dej. A semnat angajamentul, având numele conspirative de colaborator ”SPIC7”, ”SPIK” și ”MIRCEA”.

În perioada în care a funcționat ca profesor la liceul Andrei Mureșanu din Dej, pârâtul a furnizat organelor de Securitate mai multe note informative referitoare la atitudinile și conduita colegilor săi de serviciu. Printre acestea se remarca nota informativă redactata la data de 17.03.1988, în care pârâtul  relatează că atitudinea numitului D.Z., colegul său, despre muncă și viață nu este la înălțimea  pregătirii  sale. În continuare, pârâtul relatează despre această persoană că despre problemele majore care ne preocupă are o atitudine zeflemitoare, luând în derâdere tot ce ține de politica statului și că își desconsidera familia, preferând diverse anturaje cu persoane care au aceleași vederi”, potrivit Gazeta de Cluj.

De asemenea, în  raportul informativ din data de 01.03.1988 se consemnează relatările  pârâtului cu  privire la comentariile făcute de colegul său  B.N., despre retragerea, de către S.U.A., a clauzei națiunii  celei  mai favorizate, ca urmare a amendamentului Jackson-Vanik. Conform acestei note, respectiva persoana aprecia că măsurite actuale ale americanilor sunt ca urmare  a măsurilor luate de România  față de B.I.R.D. (Banca Mondială la care România a aderat în 1972, n.red). În același raport se consemnează relatările pârâtului, conform cărora profesorul  D.Z.  a  opinat   că  „tot  noi  românii  vom  avea de suferit având în vedere diferențele de potențial economic ale celor două țări”.

Sursa – Gazeta de Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER