Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un ofiţer şi un agent de poliţie din județul Bistrița-Năsăud, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

La data de 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea definitivă a unui număr de 5 inculpaţi, între care un ofiţer şi un agent de poliţie din cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa, cercetaţi pentru fapte de corupţie într-un dosar instrumentat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj.

Astfel, Baciu Simion, la data comiterii faptelor ofiţer de poliţie în cadrul S.R.P.C.Î.V. Bistriţa, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de 3 ani, la care se adaugă pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 2 ani şi prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 65 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (3 acte materiale).

De asemenea, Lup Petru Claudiu, la data comiterii faptelor agent şef principal de poliţie în cadrul S.R.P.C.Î.V. Bistriţa, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe diferite termene de încercare, la care se adaugă pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 2 ani şi prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 65 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită (2 acte materiale).

Alte 3 persoane fără calitate specială, respectiv Vartolomei Ilie, Rus Gheorghe şi Scurtu Vasile au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 1,6 şi 2,10 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe diferite termene de încercare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 2 ani şi prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe o perioadă de la 60, la 120 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (2 acte materiale) şi trafic de influenţă (2 acte materiale), în primul caz, respectiv dare de mită, câte un act material pentru următorii doi.

În fapt, în cursul anului 2015, inculpatul Baciu Simion, cu ajutorul inculpatului Lup Petru Claudiu, a pretins şi primit, direct sau prin intermediari, de la mai multe persoane, foloase necuvenite (printre care sume de bani şi material lemnos) pentru a facilita unor candidaţi, promovarea examenului practic pentru obţinerea permisului de conducere, printre aceştia regăsindu-se şi inculpatul Rus Gheorghe.

Dintre foloasele necuvenite primite, cantitatea de material lemnos a fost pusă la dispoziţia inculpatului Baciu Simion, de către inculpatul Vartolomei Ilie, împreună cu inculpaţii Scurtu Vasile şi Rus Gheorghe, care au intervenit în favoarea a doi candidaţi.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud au efectuat acte procedurale în cauză, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj.

În activitatea procedurală s-a beneficiat de sprijin de specialitate din partea ofiţerilor D.G.A. – Centrul Operaţional 3 Cluj-Napoca.

Hotărârea este definitivă.

Ştiri din zonă

INCENDIU în Cluj! O mașină a luat foc, iar șoferul a fost găsit la 10 metri distanță, inconștient – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Pompierii clujeni au intervenit de urgență vineri seara, în jurul orei 19:10, pentru a stinge flăcările care au cuprins un autoturism pe strada Sfântul Ion, din municipiul Cluj-Napoca.

Ajunși la locul incendiului, pompierii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, întins pe carosabil, la circa 10 metri de mașina care ardea și care devenise inconștient în momentul în care a ieșit din autoturism și și-a văzut mașina cuprinsă de flăcări.

Aceștia au evaluat semnele vitale ale bărbatului, și-au dat seama că bărbatul era inconștient, dar respira, astfel încât l-au pus în poziția laterală de siguranță, s-au asigurat că nu-i sunt obstrucționate căile aeriene și i-au asigurat un flux de aer constant dintr-unul din aparatele lor de respirat.

În acest timp a fost desfășurat dispozitivului pentru stingerea incendiului și au fost lichidate flăcările care cuprinseseră înainte de sosirea pompierilor întregul autoturism.

Acestea au fost stinse în aproximativ 15 minute. La fața locului a intervenit în scurt timp o ambulanță solicitată de pompieri. Personalul medical a consultat bărbatul și l-au transportat la spital.

Din cercetările preliminare se pare că focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

Doi suceveni, arestați la Cluj pentru trafic de droguri! Au fost prinși cu aproape 1 kilogram de cannabis – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Aproape 1 kilogram de canabis, peste 16.800 de lei, precum și alte bunuri, au fost ridicate de către polițiști de la doi tineri bănuiți de comiteerea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Pentru documentarea activității infracționale a celor doi tineri, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare.

La data de 14 noiembrie, agenții de siguranță și ordine publică din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție au depistat doi tineri de 21 și 22 de ani, din județul Suceava, care aveau asupra lor circa 880 grame canabis, 15 grame de MDMA, 9.800 de lei și un cântar electronic de precizie.

La fața locului, s-a deplasat o echipă din cadrul Serviciului Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca pentru continuarea investigațiilor. Astfel, la scurt timp de la depistarea celor doi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, s-au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza municipiului Cluj-Napoca, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 74 grame de canabis, peste 10 grame amfetamină, 3 laptop-uri, 1 unitate centrală, 4 telefoane mobile, 15.000 de lei și instrumente pentru consum de droguri.

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri, iar ulterior aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, faptă prevăzută de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

GRAV ACCIDENT în Florești! Mopedist rănit din cauza unui șofer neatent – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 09:00, pe strada Avram Iancu din localitatea clujeană Florești.

Potrivit primelor informații, un mopedist a fost grav rănit din cauza unei autoutilitare care a pătruns în intersecție fără să se asigure, cu intenția de a vira la stânga.

În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Cluj cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital, în stare de conștiență, pentru investigații suplimentare.

Atât mopedistul, cât și conducătorul autoutilitarei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind demarate cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare