Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Un șofer beat, din Iclod, a lovit cu mașina un stâlp. Ce alcoolemie avea

Publicat acum

pe

Sâmbătă, în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj–Napoca, Biroul Rutier, au depistat un conducător auto, din comuna Iclod, aflat sub influența alcoolului.

Cel în cauză, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Iclod, în timp ce se deplasa pe strada Oaşului din municipiul Cluj –Napoca, dinspre gară spre cartierul Iris, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus și a lovit un stâlp, rezultând pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În cauza se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțefaptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER