Conectează-te cu noi

Eveniment

Un șofer din Dej a început anul cu dosar penal, după ce a fost tras pe dreapta în Ciceu Mihăiești

Publicat acum

pe

Ieri, 3 ianuarie, în jurul orei 15:30, în cadrul unei acțiuni preventive, polițiștii au oprit pentru control un bărbat de 32 de ani din Dej, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, prin Ciceu Mihăiești.

În urma testării bărbatului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Beclean continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.                                                                                                                 

Constatarea a fost făcută în cadrul unei acțiuni desfășurată de Poliția orașului Beclean, în intervalul 15.00-18.00, în scopul prevenirii și combaterii traficului și consumului de substanțe interzise, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au fost efectuate filtre în trafic, fiind oprite pentru verificări 26 de autovehicule și efectuate testări cu aparatele din dotare. Pentru abaterile rutiere constatate în cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, toate conform O.U.G. 195/2002, în cuantum de 4.125 lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER