Conectează-te cu noi

Eveniment

Un șofer rupt de beat a făcut accident în Ciceu Mihăiești. Ce au mai descoperit oamenii legii

Publicat acum

pe

La data de 20 decembrie, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 44 de ani, din Ciceu-Mihăiești. 

La data de 19 decembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ciceu-Mihăiești, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ajuns într-un șanț. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul, care avea aplicate numere de Germania, nu este înmatriculat. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

Polițiștii Secției 5 continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER