Sport
Unirea Dej a întors scorul de la 1-2, dar a pierdut în decisiv cu Ploieștiul, echipa de pe doi – FOTO
Publicat acum
7 anipe
Echipa de volei Unirea Dej a pierdut cu 2-3 întâlnirea de pe teren propriu cu formația Tricolorul LMV Ploiești, după ce a revenit de la 1-2 și s-a ajuns în decisiv. Chiar și așa, uniriștii au obținut un punct mare dintr-o confruntare cu o echipă cu pretenții.
Meciul cu ploieștenii s-a disputat în devans, în Sala Sporturilor din Dej, acesta contând pentru cea de-a XXII-a etapă a Diviziei A1, ultima rundă a sezonului regulat (arbitraj – Ionuț Buciu din Zalău și Mircea Rus din Cluj-Napoca, observator FRV Gigi Dumitru din Baia Mare). Înaintea acestei confruntări, CS Unirea Dej ocupa cea de-a opta poziție în clasamentul campionatului masculin, cu 22 puncte acumulate, în vreme ce ploieștenii se situau pe a doua treaptă a podiumului, cu 44 de puncte strânse până acum.
Cele două formații au mers umăr la umăr în primul set, dar dejenii s-au desprins pe tabelă și s-au impus cu 25-21. Aflați pe locul doi în clasament, ploieștenii și-au amintit repede că au nevoie de toate cele trei puncte puse în joc pentru a spera la titlu și au turat motoarele. La al doilea time-out tehnic, oaspeții aveau doar trei lungimi avans, însă au reușit ”să îi țină la distanță” pe dejeni și să își adjudece setul cu 25-20.
Runda a treia a debutat cu Unirea Dej la conducerea jocului (5-4, 8-4, 10-7, 13-12), numai că sportivii conduși de Sergiu Stancu au egalat la 15 și au preluat frâiele partidei din Sala Sporturilor. Finalul – unul dramatic, cu răsturnări de situație (21-21, 23-22, 23-24) – le-a aparținut oaspeților din județul Prahova, 25-23. Dacă setul trei a început bine și s-a sfârșit prost pentru gazde, nu la fel se poate spune și despre runda a patra. Elevii antrenați de Marius Dascălu și Tibi Szilagyi au dat de pământ cu adversarul (25-17) și au trimis meciul în decisiv.
Cu un moral extrem de bun, uniriștii au reușit să facă încă un set fantastic, interzis cardiacilor, (4-3, 6-4, 7-5, 8-6, 9-8, 11-11, 11-12, 13-12, 13-14, 14-14, 14-15, 15-15, 15-16, 16-16, 16-17, 17-17, 17-18, 17-19) și să nu dezamăgească publicul prezent în Sala Sporturilor. Din nefericire, victoria a aparținut Tricolorului, formație cotată mult mai bine, cu pretenții la titlul de campioană (3-2). În urma acestui rezultat, CS Unirea Dej s-a ales cu un punct, în vreme ce ploieștenii vor adăuga două puncte în clasament.
La Ploiești, în tur, Tricolorul s-a impus cu 3-0 (25-22, 25-23, 25-20).