Conectează-te cu noi

Sport

Unirea Dej, abia pe locul 51 în clasamentul academiilor de copii și juniori

Publicat acum

pe

Federația Română de Fotbal (FRF) a publicat, azi, noua clasificare a Academiilor de copii și juniori din țară pe anul 2023. Echipa de fotbal Unirea Dej ocupă locul 51 în acest clasament.

Ediția 2023 a proiectului clasificării academiilor de copii și juniori adună un total de 115 cluburi participante în competițiile de juniori FRF.

Echipa de fotbal Unirea Dej (Liga 2) ocupă abia locul 51, cu 48,4 puncte, fiind întrecută de nume precum CSS Târgoviște, CN Dinicu Golescu Câmpulung, ACS Alma Sibiu, Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa U Craiova sau LPS Iolanda Balaş Sőtér.

Dintre echipele participante în eșalonul secund în sezonul trecut, Unirea Dej este printre cele mai slabe în clasamentul academiilor de copii și juniori. Sub ea se află doar CSC Dumbrăvița, FC Brașov, Viitorul Târgu Jiu și Minaur Baia Mare.

Podiumul este alcătuit, ca și în 2022, de Farul Constanța (95,7), AFK Csikszereda (89,5) și FCSB (88,6).

Cum se punctează academiile

Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii. Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

  1. STRATEGIE ȘI FILOZOFIE 10,5 %
  2. ECHIPE ȘI JUCĂTORI 12,7%
  3. STAFF TEHNIC 19,5%
  4. STAFF SUPORT 7,1%
  5. ANTRENAMENTE ȘI MECIURI 9,2%
  6. INFRASTRUCTURĂ ȘI FACILITĂȚI 20,5%
  7. REZULTATE 20,5%

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER