Conectează-te cu noi

Sport

Unirea Dej are alt antrenor italian. Ce s-a întâmplat cu Volpi și ce jucători străini au venit până acum

Publicat acum

pe

Unirea Dej se antrenează în efectiv complet de miercuri. La penultima clasată din seria a cincea a Ligii a III-a au venit și cei șapte jucători din străinătate aduși de finanțatorii italieni, însă alături de ei nu a venit și antrenorul Tommaso Volpi, potrivit cjsport.ro.

Acesta și-a rupt ligamentul în Italia și se va opera, iar cel puțin până la finalul lunii aprilie de echipa dejeană se va ocupa un alt tehnician din peninsulă, Pino Murgia. În vârstă de 53 de ani, Murgia va rămâne în staff-ul dejenilor și după întoarcerea lui Volpi din Italia, primul meci în care noul antrenor al Unirii va sta pe bancă fiind cel cu Universitatea Cluj, de sâmbătă.

Alături de Murgia, la Dej au sosit și cinci jucători din Italia, unul din Brazilia și unul din Maroc, toți aduși de către noii finanțatori ai clubului. Pentru acest retur al Ligii a III-a, obiectivul dejenilor este salvarea de la retrogradare.

Meciul cu ”U” Cluj va avea loc sâmbătă, de la ora 12:00, în Parcul ”Iuliu Hațieganu”.

 

Sursa – cjsport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER