Conectează-te cu noi

Sport

Unirea Dej caută antrenor… Câţi jucători noi vor veni la echipă şi când va fi reunirea

Publicat acum

pe

Unirea Dej se pregăteşte pentru un nou sezon de Liga a III-a, însă principalul obiectiv în perioada imediat următoare este instalarea unui antrenor pe banca tehnică, scrie CJSport.ro.

După ce Gheorghe Barbu a intrat în conflict cu finanţatorul Mircea Itu la finalul sezonului trecut, tehnicianul semnând în această vară cu Cetate Deva, „interimatul” a fost asigurat în etapele rămase de Flaviu Băieşu, Costi Bădan şi Eusebiu Şuvagău.

Toţi trei ar urma să rămână la echipă sau în cadrul clubului, însă Unirea va începe pregătirea cu un alt antrenor, Itu aflându-se în discuţii cu trei tehnicieni.

Sigur vom aduce un antrenor de valoare, care are şi licenţa PRO. Sperăm ca săptămâna viitoare să putem anunţa noul tehnician. La lotul de jucători, în schimb, nu vor fi multe înlocuiri. Avem 15 jucători sub contract, vom promova câţiva juniori şi vom transfera maxim patru jucători, care îi vor înlocui pe cei doi-trei cărora le-au expirat contractele”, a declarat finanţatorul Unirii pentru sursa citată.

Reunirea lotului va fi în 1 august, în data de 9 dejenii având primul meci oficial, în Cupa României.

 

Sursa – cjsport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER