Conectează-te cu noi

Sport

Unirea Dej, înfrântă de ”U” în derby-ul Clujului

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a fost învinsă, scor 1-3, în deplasare, de ”U” Cluj, în a XI-a etapă din Liga 2.

”Șepcile roșii” au deschis scorul în minutul 5. Tescan a înscris cu capul, după un corner bătut de Haită. Cu o fază înainte, Railean a scos de sub transversală execuția lui Haită din lovitură liberă. Gazdele și-au dublat avantajul în minutul 34. La aceeași fază, Railean a blocat de două ori șuturile lui Tescan și Hofman, dar nu a mai putut face nimic în fața lui Boiciuc.

După o primă repriză controlată în totalitate de ”U”, Unirea a revenit mai motivată de la vestiare. Frăsineanu a fost la un pas de gol cu o reluare cu capul, numai că Gorcea a fost la post. Apoi, Boiciuc a fost aproape de autogol, dar l-a salvat transversala. Nici Florin Blaj și nici Ionuț Rus (tranversală, cu capul) nu au fost mai norocoși. În schimb, la un corner de pe dreapta, Manole (’69) a reușit să reducă din diferență (de menționat că atacantul a marcat cu CSA Steaua, Petrolul Ploiești, Hermannstadt, iar acum cu ”U” Cluj). Au urmat minute bune în care Dejul a controlat jocul disputat pe stadionul ”Jean Pădureanu” Bistrița, dar tot ”U” avea să marcheze din nou. În minutul 84, Blejdea a scăpat pe contratac, a înșirat mai mulți uniriști și a stabilit scorul final în ”derby-ul Clujului”: 3-1.

Având în vedere ultimele restricții anunțate de autorități, partida “U” Cluj – Unirea Dej a fost ultima din primele două ligi din România care s-a disputat cu spectatori în tribune. Începând de mâine, cel puțin pentru o lună, suporterii nu vor mai putea intra pe stadioane.

”U” Cluj: Gorcea – Alarcon (’88 Gîț), Gugu (cpt.), Dican, Mitrea, Balgiu, Acolatse (’88 Vomir), Haită, Tescan (’65 Blejdea), Hofman (’88 Ciobanu), Boiciuc (’78 Răducanu). Rezerve neutilizate: Micle – Taub, Nic. Pîrvulescu, Vl. Moraru. Antrenor: Erik Lincar.

FC Unirea Dej: Railean – I. Rus, Burdeț, Kereki, Chira (’90 Al. Papp), Militaru, Cătinean (cpt.), Ad. Pop (’46 Cocian), Frăsineanu (’86 Vl. Bogdan), Al. Pop (’63 Fl. Blaj), Manole (’86 Popescu). Rezerve neutilizate: R. Papp, Chindriș – Al. Blaj, D. Pop. Antrenor: Dragoș Militaru.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER