Social-Cultură
Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Dej – GALERIE FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Primăria Municipiului Dej şi Cercul Pedagogic al Profesorilor de Istorie din municipiu au organizat, astăzi, manifestări omagiale dedicate Unirii Principatelor Române.
Evenimentul a avut loc, cu începere de la ora 13, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej. După cuvântul de deschidere rostit de primarul Morar Costan, programul gândit de organizatori a debutat cu simpozionul ”Unirea Principatelor Române”, în cădrul căruia au prezentat comunicări prof. Valeria Huza – ”Contextul intern şi extern al Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859” și prof. Constantin Albinetz – ”Domnia şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza”.
În partea a doua a evenimentului, cei care au răspuns ”prezent” invitației organizatorilor de a participa la aceste manifestări culturale au putut să admire Ansamblul folcloric ”Someşana” al Casei Municipale de Cultură (coregrafi Reghina și Lucian Tecar, coordonator artistic Doina Sima-Minea), iar apoi să se bucure de recitalurile soliștilor vocali Mădălina Mârza, Cristina Beldean-Moșuțan, Ioan Dordoi și Felix Gălan (acompaniați de orchestra ”Someşana” a Casei Municipale de Cultură, dirijor prof. Zenu Zanc).
Manifestările prilejuite de sărbătoarea Unirii Principatelor Române s-au încheiat, la fel ca în ultimii ani, cu Hora Unirii, în interpretarea Fanfarei reprezentative a municipiului Dej (dirijor Vasile Sima-Minea).
La eveniment au participat mai multe oficialități, între care primarul Morar Costan, viceprimarul Aurelian Mureșan, preotul protopop Ioan Buftea, Radu Găvrilă – președintele ASTRA, precum și numeroși reprezentanți ai Armatei și ai instituților de învățământ din municipiu.
Unirea Principatelor Române este sărbătorită şi la Biblioteca Municipală Dej prin expoziţia de carte cu titlul „Mica Unire şi Domnul ei”.
Posted by Dej24.ro on Friday, January 22, 2016