Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Urmărire ca-n filme pe drumurile din județ! Un bărbat din Apahida nu a oprit la semnalele polițiștilor. Vezi de ce

Publicat acum

pe

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un conducător auto aflat sub influența alcoolului, care nu a oprit la semnalele acestora. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 30 aprilie, în jurul orei 09.30, un bărbat, de 30 de ani, din Apahida, care circula cu un autoturism pe strada Calea Turzii, din Cluj-Napoca, nu a oprit la semnalul regulamentar al agenților de poliție care acționau în zonă.

Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea lui și au reușit să îl blocheze în trafic. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului, având o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge.

Ulterior reținerii, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile de către reprezentanții parchetului.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER