Conectează-te cu noi

Naţional

Val de FRIG în toată țara până în 10 februarie. Anunțul meteorologilor

Publicat acum

pe

Meteorologii au anunţat duminică un val de frig în toată ţara până în 10 februarie. De asemenea, aproape jumătate de ţară se află până luni seară sub cod galben de vânt şi viscol.

Conform meteorologilor, în intervalul 5 – 10 februarie,  vremea va fi rece în toate regiunile, cu temperaturi maxime preponderent negative.

”Va fi ger noaptea şi dimineaţa în regiunile intracarpatice, dar pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -14 şi -4 grade, izolat mai scăzute până spre -20…-18 grade. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, amplificând senzaţia de frig”, precizează ANM.

Este deja în vigoare o avertizare cod galben, valabilă până luni, la ora 20:00, fenomenele vizate fiind transport de zăpadă şi viscol în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

Potrivit ANM, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, local şi temporar va mai ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 80…90 km/h. Vor fi perioade cu transport de zăpadă, viscol şi vizibilitate redusă.

Pentru acelaşi interval, mai este valabilă o altă avertizare cod galben, care semnalează intensificări ale vântului, perioade cu transport de zăpadă, în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea;

”În jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă şi vizibilitate redusă”, precizează ANM.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER