Conectează-te cu noi

Naţional

Valoarea tichetelor de vacanță în 2023 și cine le primește

Publicat acum

pe

Angajații din instituțiile de stat vor beneficia în anul 2023 de tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei pentru un salariat, a transmis Ministerul Finanțelor.

Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis joi, 12 ianuarie, Ministerul Finanțelor, pentru edupedu.ro.

Perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță

Tichetele de vacanță au termen de valabilitate un an de la data emiterii. Potrivit OUG nr. 8/2009, fiecare voucher de vacanță este valabil dacă are înscrise următoarele menţiuni:

  • emitentul şi datele sale de identificare;
  • valoarea nominală a tichetului de vacantă;
  • angajatorul şi datele sale de identificare;
  • numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă;
  • spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate;
  • interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă;
  • perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă.
  • Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă.

Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Cei care încearcă să le comercializeze riscă amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei, potrivit OUG nr.8/2009.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER