Conectează-te cu noi

Naţional

Vânt în aproape toată țara, ninsori și viscol la munte

Publicat acum

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, o informare meteorologică Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol în zona montană înaltă (la altitudini de peste 1.500 m), valabilă în intervalul: 04 februarie, ora 14:00 – 05 februarie, ora 08:00.

Potrivit ANM, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar local în sudul Olteniei, Transilvania, Maramureş şi nordul Crişanei, precum şi la munte vor fi rafale de 55 – 70 km/h.

În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăşi 90110 km/h, vizibilitatea va fi redusă şi va fi viscol.

Începând din orele serii, aria precipitaţiilor moderate cantitativ (10 – 15 l/mp) va cuprinde cea mai mare parte a zonei de munte. Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1.500 m va ninge.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică Cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării şi precipitaţii moderate cantitativ la munte, valabilă în intervalul: 05 februarie, ora 08:00 – 05 februarie, ora 22:00.

Pe parcursul zilei de luni, 5 februarie, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 70 – 100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65 – 75 km/h. În Crişana, Maramureş, Dobrogea, local în Banat şi Moldova şi în restul Olteniei şi Munteniei vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55 – 60 km/h.

În zona de munte temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15 – 20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1.700 m va ninge viscolit.

La munte vântul va continua să prezinte intensificări şi în zilele următoare, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse, precizează ANM.

În plus, în intervalul: 05 februarie, ora 08:00 – 05 februarie, ora 22:00 va fi în vigoare în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură un Cod portocaliu de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită.

Potrivit ANM, în zona înaltă (la altitudini de peste 1.700 m) a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 – 120 km/h, va fi viscol şi vizibilitate foarte redusă.

Judeţele vizate, parţial, de Codul portocaliu, sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea. 

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER