Conectează-te cu noi

Naţional

Veste bombă! Şoferii vor putea fi sancţionaţi şi de poliţiştii locali: ”Conducătorul auto va fi obligat să se supună”

Publicat acum

pe

Codul rutier va putea fi modificat astfel încât să li se ofere dreptul expres și polițiștilor locali cu atribuții speciale de a constata contravențiile rutiere și de a aplica amenzi, potrivit unui proiect de act ce va putea fi votat curând de senatori, scrie avocatnet.ro. Totuși, față de forma inițial propusă, unde erau prevăzute competențe mai largi pentru poliția locală, senatorii care au analizat documentul au redus multe dintre acestea.

În Legea poliției locale nr. 155/2010, circulația pe drumurile publice este unul dintre principalele domenii unde poliția locală are atribuții. Numai că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Codul rutier) nu a preluat prevederile din primul act și nu prevede că polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației ar putea să constate contravențiile rutiere și să aplice sancțiuni.

De aceea, la Senat, a fost înregistrat, în mai anul acesta, un proiect de act care vizează modificarea Codului rutier în acest sens. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va putea se să aplice abia după ce este votată în Parlament, aprobată prin decret de către șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Totuși, față de forma inițial pusă în dezbatere, comisia de specialitate din Senat, prima Cameră care va dezbate și vota proiectul, a modificat substanțial documentul. Se propusese, spre exemplu, ca polițistul local cu atribuții în domeniul circulației să figureze, în Codul rutier, alături de polițistul rutier, în mai multe prevederi legale. Totuși, comisia a eliminat cele mai multe dintre propunerile inițiatorilor în acest sens.

În vederea asigurării fluenței circulației pe drumurile publice și siguranței traficului rutier, participanții la trafic sunt obligați să respecte semnalele polițiștilor locali specializați în domeniul circulației pe drumurile publice, aflați în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu„, scrie în propunerea legislativă.

Apoi, în Codul rutier se va preciza expres că șoferii vor fi obligați să-i arate actele și polițistului local cu atribuții rutiere. Actualmente, polițistul local nu figurează în Codul rutier la această obligație a șoferilor, ceea ce i-a făcut pe unii șoferi să conteste dreptul celor de la locală în astfel de situații.

De asemenea, șoferul va fi obligat să-i comunice și identitatea persoanei căria i-a încredințat mașina pentru a fi condusă pe drumurile publice. Recent, o decizie a Curții Constituționale care vizează chiar acest aspect a devenit general obligatorie, stabilind că, actualmente, polițiștii locali nu au dreptul să constate și să sancționeze refuzul proprietarului de a oferi aceste informații. Practic, propunerea legislativă ar veni să remedieze această chestiune și să le confere polițiștilor locali dreptul expres să facă acest lucru.

Deși inițial se prevăzuse ca polițiștii locali să aplice la fel ca cei de la rutieră sancțiunile pentru contravențiile rutiere constatate, comisia din Senat a limitat acest lucru.

Astfel, potrivit formei care va merge la vot în plenul Senatului, polițiștii locali cu atribuții rutiere vor putea să constate și să sancționeze următoarele contravenții:

  • nerespectarea semnalelor pentru dirijarea circulației;
  • necomunicarea identității persoanei căreia proprietarul i-a încredințat mașina;
  • refuzul de a arăta actele;
  • nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice;
  • nerespectarea obligației ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcțiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulația pe drumurile publice;
  • nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor;
  • conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neînregistrat;
  • nerespectarea obligațiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală;
  • încălcarea obligațiilor referitoare la circulația pe drumurile publice a vehiculelor cu masa și/sau gabaritul depășit;
  • neasigurarea însoțirii deplasării vehiculelor cu mase sau gabarite depășite.

Practic, pentru faptele enumerate mai sus, comisia de specialiate din Senat dorește ca polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației să poată aplica sancțiunile contravenționale din Codul rutier exact ca poliția rutieră.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER