Conectează-te cu noi

Sport

Victorie cu emoții pentru Unirea Dej. Doar 3-2 cu Știința Bacău, codașa Diviziei – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

unirea-stiinta-bacau-volei-5Echipa de volei Unirea Dej a câștigat cu 3-2 întâlnirea de pe teren propriu cu Știința Băcău, din a V-a etapă a Diviziei A1, la capătul unui meci cu răsturnări de scor.

Înaintea confruntării de azi, CS Unirea Dej ocupa cea de-a noua poziție în clasamentul Diviziei A1 la volei masculin, cu patru puncte acumulate, în vreme ce băcăuanii nu au reușit să obțină niciun punct până acum, clasându-se pe ultimul loc.

Oaspeții au început în forță meciul (0-3) și au menținut în permanență – în prima parte a setului – un avantaj de două-trei puncte (5-7, 6-8, 8-10). Dejenii au reușit să egaleze la 16 și să preia pentru scurt timp conducerea, însă oaspeții au avut un joc mai bun pe final (18-20, 20-22) și s-au impus cu 25-22 (0-1). De menționat că ultimul punct a fost contestat îndelung de gazde după ce pe atacul Unirii mingea a fost atinsă de un băcăuan înainte de ieși în afara terenului, dar arbitrul nu a văzut și a acordat punctul oaspeților, care astfel au închis setul. În caz contrar, scorul ar fi devenit 23-24, iar gazdele mai aveau o șansă.

În actul secund sportivii Unirii Dej au intrat pe teren mai concentrați (3-0, 5-2, 8-4). Elevii lui Victor Lazăr și Tibi Szilagyi s-au distanțat la o diferență confortabilă pe tabelă (10-7, 16-11) și și-au adjudecat setul, 25-20 (1-1), deși sportivii din Bacău s-au apropiat la un moment dat la un singur un punct, 18-17.

Runda a treia a fost mai echilibrată (5-4, 6-6, 10-9, 11-12), iar cele două echipe au mers umăr la umăr. La al doilea time out-tehnic, gazdele aveau doar două lungimi, 16-14. Finalul setului a fost spectaculos, dar dezamăgitor pentru spectatorii aflați în Sala Sporturilor din Dej. Gazdele au avut 23-20, dar băcăuanii au egalat și au împins meciul în ”prelungiri”, impunându-se în cele din urmă cu 32-30 (1-2).

La fel de plăcut ochiului a fost și setul patru. Cele două formații au dat totul pentru a pune mâna pe fiecare punct pus în joc (9-9, 16-17, 18-20). La capătul unui final de infarct (21-22, 25-25), dejenii au câștigat setul cu 28-26 (2-2) și au trimis meciul în decisiv, în aplauzele iubitorilor de volei aflați în tribune.

Uniriștii au fost de neoprit în decisiv (2-1, 5-1, 7-1, 9-2) și au dat de podea cu adversarii lor (11-4). În cele din urmă, setul s-a încheiat 15-8 (3-2), iar Unirea Dej a obținut o nouă victorie – chinuită, ce-i drept – în compania codașei Diviziei A1 la volei masculin și mai adaugă două puncte în clasament.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER