Conectează-te cu noi

Sport

Victorie DRAMATICĂ pentru LAPI Dej, ieri, cu CTF Mihai I. Azi joacă CU TITLUL PE MASĂ!

Publicat acum

pe

LAPI Dej – cadeți a învins ieri, cu scorul de 3-2, formația CTF Mihai I, la capătul unui meci dramatic. În urma acestui rezultat, Dejul devine favorită la titlul de campioană.

Ieri s-au desfășurat în Sala Sporturilor din Dej meciurile din penultima etapă a turneului final al campionatului național de volei – cadeți. Despărțite de un singur punct în clasament și neînvinse până la meciul direct, CTF Mihai I și LAPI Dej au avut parte de o confruntare de infarct.

Bucureștenii au dominat jocul în prima parte și au condus pe tabelă cu 2-1. Aceștia au avut nu mai puțin de cinci mingi pentru a încheia meciul cu 3-1, dar au ratat câteva oportunități excelente și s-au văzut egalați. Mai mult decât atât, dejenii au întors partida, au câștigat decisivul și s-au impus cu 3-2.

În urma acestui rezultat, LAPI Dej a devenit principala favorită la obținerea titlului de campioană. Cu 3-0 în meciul de azi, cu Nicu Gane Fălticeni, dejenii sunt campioni cu acte în regulă. Dacă vor pierde un set, iar CTF va învinge cu scorul de 3-0 pe CSS 2 Baia Mare, atunci bucureștenii vor deveni campioni, după raportul seturilor.

Pentru medaliile de bronz se bat, de la distanță, CSS 2 Baia Mare și CNNT Craiova.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER