Conectează-te cu noi

Naţional

Viorica Dăncilă, desemnată premier! Votul de învestitură va fi dat pe 29 ianuarie

Publicat acum

pe

Viorica Dăncilă are la dispoziţie zece zile pentru a veni în Parlament cu o echipă şi un program de guvernare după ce a fost desemnată de preşedintele Klaus Iohannis pentru poziţia de prim-ministru. Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară, dar nu vor exista surprize, pentru că majoritatea PSD/ALDE este solidă. Liviu Dragnea a anunţat că votul de învestitură va fi dat pe 29 ianuarie, transmite Ziarul Financiar.

Preşedintele Klaus Iohannis a decis – cum singur spune – „să mai dea o şansă PSD”, desemnând-o Viorica Dăncilă pentru fotoliul pe prim-ministru, al treilea prim-ministru desemnat în ultimul an.

Viorica Dăncilă este președinte al grupului PSD din Parlamentul European şi a Organizaţiei de Femei a partidului. Aceasta vine din judeţul Teleorman. A făcut studii în domeniul exploatării gazelor şi petrolului şi o specializare în ştiinţe politice.

Întrebată dacă nu se teme că, odată ajunsă la Palatul Victoria, va avea aceeaşi soartă ca a precedenţilor doi premieri, aceasta a răspuns că este o fire optimistă.

Originară din Roşiorii de Vede, Viorica Dăncilă a prins căderea comunismului ca profesoară la Liceul din Videle, conform Digi24. În politică a intrat în 1996, odată cu înscrierea în PSD. A obţinut prima funcţie în partid în 2005, când a devenit preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei, şi a continuat să urce treaptă cu treaptă ierarhia până ce, în 2015, a fost aleasă şefa tuturor femeilor social democrate.

De formaţie inginer petrolist, are un master în ştiinţe politice, obţinut în 2006, când avea deja 43 de ani. Este, în prezent, la al doilea mandat de eurodeputat.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER