Conectează-te cu noi

Naţional

Viteza de circulaţie a trenurilor, redusă cu 20-30 km/h din cauza caniculei

Publicat acum

pe

CFR SA anunţă că în zilele când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, personalul companiei va lua măsuri speciale pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii optime de trafic.

Conform unui comunicat al companiei, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidenţa atenţionărilor de temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, prin verificarea directă ale liniilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 – 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă

Totodată, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze din timp pasagerii despre condiţiile speciale de trafic, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER