Sport
VOLEI | Victorie pentru Unirea Dej în meciul disputat împotriva formației Știința Explorări Baia Mare

Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Victorie meritată obținută de CS Unirea Dej împotriva maramureșenilor de la CS Știința Explorări Baia Mare, în meciul disputat miercuri, 6 februarie, în deplasare.
Băimărenii au început foarte slab jocul, cu o preluare extrem de nesigură. În aceste condiții și construcția atacului a fost greu de făcut, pasele primite de cei doi centri, Mocanu și Talpă, fiind foarte puține. Astfel, Unirea a câștigat primul set fără emoții, cu 25-17.
În setul secund lucrurile s-au mai îmbunătățit la recepție în tabăra gazdelor, dar nu au mers bine în atac și dejenii s-au impus cu 25-19.
Cu tânărul Alexandru Dragomir în teren, pe postul de ridicător, Știința Explorări a jucat mult mai bine în setul 3. După câteva minute de echilibru, băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop s-au distanțat de adversari, 19-14. Oaspeții au revenit însă în joc și au egalat la 23. În continuare, Robert Țuțea a finalizat un atac dintr-o poziție delicată și tot el i-a pus în dificultate pe adversari cu un serviciu dificil. Mingea a revenit în terenul gazdelor și Csaba Nagy, care a contabilizat numai puțin de 21 de puncte în acest meci, a închis setul cu un atac necruțător (25-23).
Explorări a avut probleme în atac în setul cu numărul 4, care a fost adjudecat de Unirea cu 25-20.
Scorul final a arătat 1-3 și Unirea Dej a plecat acasă cu toate punctele puse în joc.
Pentru dejeni urmează partida de pe teren propriu cu SCMU Craiova, ce se va disputa în Sala Sporturilor din Dej, sâmbătă, 9 februarie, cu începere de la ora 18:00.
Citește și:
Început de an școlar la Dej, marcat de PROTEST. Adio, festivitate de deschidere, flori în careu și discursuri
Diseară vom avea parte de o ECLIPSĂ totală de Lună. Când va fi maximul și de unde poate fi urmărită cel mai bine
Doi artiști din Dej, Seso și Alexandra Hatos, au lansat melodia ”Depinde de tine” – VIDEO