Conectează-te cu noi

Naţional

VREMEA se răcește treptat, temperaturile se vor apropia iar de zero grade

Publicat acum

pe

După câteva zile de vreme caldă, temperaturile scad și vor fi înregistrate maxime cuprinse între 0-8 grade, au anunțat meteorologii.

Transilvania

În intervalul 12 – 15 aprilie, vremea se va răci treptat, așa încât valorile termice vor ajunge mult mai scăzute decât cele normale în a doua decadă a lunii aprilie, cu medii ale maximelor de 6 – 7 grade şi ale minimelor de -1 la 0 grade. Încălzirea vremii din 16 – 19 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 14 – 15 grade şi ale temperaturilor minime de 1 – 2 grade.

Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, nu sunt estimate oscilaţii termice importante pe fondul răcoros al vremii, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 13 – 15 grade și minime de 2 – 3 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată.

Maramureș

Vremea se va răci treptat în intervalul 13 – 15 aprilie și se va ajunge la valori termice mult mai scăzute decât cele normale în a doua decadă a lunii aprilie, cu medii ale valorilor termice diurne în jurul a 6 grade şi nocturne de 2 – 3 grade. Încălzirea vremii din 16 – 19 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 15 – 16 grade şi ale temperaturilor minime de 4 – 5 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză se estimează că vremea va fi răcoroasă, cu oscilaţii termice puțin importante de la o zi la alta, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 15 – 16 grade și minime de 4 – 5 grade. În intervalul 13-16 aprilie și în jurul datei de 20 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru precipitații, local mai însemnate cantitativ.

În celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi ploi în general slabe.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER