Conectează-te cu noi

Naţional

Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor | PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Publicat acum

pe

Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor, geroasă dimineaţa şi noaptea în nord, nord-est şi centru şi local în dealurile sudice.

LUNI

Înnorările vor fi mai persistente în regiunile din sudul şi sud-vestul ţării unde local şi temporar vor fi ninsori slabe. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 şi 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -20…-18 grade în estul Transilvaniei şi -3…-2 grade în sudul Banatului şi al litoralului.

MARŢI

Vremea va deveni în general închisă, iar valorile de temperatură vor fi în creştere semnificativă faţă de intervalul precedent în aproape toată ţara, numai în primele ore ale dimineţii menţinându-se local ger în nord şi în centru. Precipitaţiile vor fi în extindere treptată, vor deveni moderate cantitativ în vest şi doar în regiunile estice se vor semnala pe spaţii mai restrânse.

La început vor fi mai ales ninsori, însă din orele după-amiezei şi lapoviţă sau ploaie ce vor depune polei local în sudul Banatului, Oltenia, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, apoi şi în Muntenia şi Moldova şi posibil în Dobrogea. Vântul se va intensifica în regiunile vestice, unde temporar rafalele vor depăşi 60 km/h, dar şi la munte, cu peste 70…80 km/h pe creste, apoi şi în estul şi sud-estul ţării, la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. Izolat va fi ceaţă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER