Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Zeci de amenzi date pentru viteză, în Jucu. Și alte abateri s-au lăsat cu sancțiuni – FOTO

Publicat acum

pe

Azi, data de 11 martie, în intervalul orar 9-13, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj au desfășurat o acțiune punctuală pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe sectorul de drum DN1C E576, în zona localității Jucu.

Astfel, polițiștii au acționat cu precădere pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. De asemenea, s-a pus accent și pe conștientizarea de către conducătorii auto și pasageri cu privire la importanța folosirii centurii de siguranță și/sau a altor dispozitive de retenție omologate.

În urma acestor activități, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, respectiv 52 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru nefolosirea centurii de siguranță și 8 pentru alte abateri.

De altfel, în cazul a 7 conducători auto care au fost depistați încălcând regimul legal de viteză, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au aplicat ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere. A fost reținut și un certificat de înmatriculare pentru în cazul unui autovehicul care avea inspecția tehnică periodică expirată.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER