Conectează-te cu noi

Naţional

ZECI DE MII de oameni din toată țara sunt ÎN STRADĂ! ”Toate partidele, aceeaşi mizerie”

Publicat acum

pe

image

Zeci de mii de oameni protestează în stradă, în centrul Capitalei, dar și în Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Bacău, Iași sau Pitești.

Protestatarii, fie că se află în Capitală, fie că sunt în alte orașe ale țării, strigă  „Afară, afară, cu mafia din ţară”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Plecaţi cu toţii”, „Dizolvare, dizolvare”, „Singura soluţie, înc-o revoluţie” şi „Păcat, păcat, de sângele vărsat”.

De asemenea, oamenii scandează „Haideţi cu noi”, „Hoţii”, „Ruşine să vă fie”, „Peste tot corupţie, nicăieri justiţie”, „Toate partidele fură prin rotaţie”, „Toate partidele, aceeaşi mizerie”, „Vrem spitale, nu catedrale”, „Vrem 300, nu 600”, „Colectiv”, „România, trezeşte-te”, „Corupţia ucide”, „Jos sistemul mafiot” şi „Anticipate”.

„Degeaba îi dăm jos pe ăștia de acum dacă nu găsim pe alții mai buni care să le ia locul. Nu trebuie lăsați oameni incompetenți să ajungă la putere pe spinarea noastră. Împreună putem găsi și susține oameni corecți, care merită acele funcții. Oamenii care își asumă responsabilități în fața poporului, nu a partidelor politice”, scrie pe fluturașii care au ajuns la protestatarii din Capitală.

Peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă, în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași, Buzău, Bârlad, Constanța, Satu Mare, Alba-Iulia, Deva, Vaslui, Botoșani, Sibiu, Argeș, Oradea, Tulcea, Baia Mare, Târgoviște sau Galați.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER