Ştiri din zonă
Zeci de sancțiuni aplicate la Gherla în urma acțiunii de ieri
Publicat acum
6 anipe

Ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla și ai Secției Rurale arondate au desfășurat o acțiune pe raza de competență în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 235 de persoane și au verificat în trafic peste 100 de autovehicule.
Acțiunea a avut ca obiectiv principal responsabilizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor aduse prin HG 935/2020, astfel că în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.
Acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție în spațiile publice deschise și/sau închise, dar și pentru încălcarea interdicției de circulație a persoanelor și neprezentarea documentelor necesare verificării motivelor de deplasare.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în trafic, 6 persoane au fost sancționate în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R.
Astfel, au fost reținute 2 permise de conducere de către polițiști.
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului











