Ştiri din zonă
Zilele Comunei Căianu Mic – concert Vescan, foc de artificii și numeroase alte surprize
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișCentrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local al Comunei Căianu Mic, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Ion Căian Dumitrul”, organizează, în perioada 4-5 iunie 2017, Zilele Comunei Căianu Mic, editia a XII-a.
La fel ca în fiecare an, participanții se vor putea bucura de programul artistic pregătit de organizatori și de unul dintre cel mai vechi obiceiuri agrare din această zonă – „Înstruțatul Boului”.
Autoritățile locale din Căianu Mic mai precizează că invitatul special al ediției din acest an este cunoscutul artist Vescan, dar și celebra interpretă de muzică populară/etno – Marina.
„La acest ceas de sărbătoare dorim ca alături de toți prietenii comunei Căianu Mic să păstrăm tradiția vie”, precizeză organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.
În cadrul evenimentului, autoritățile au pregătit numeroase alte surprize, între care și un foc de artificii.