Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Brâncuși va fi marcată la Dej printr-o proiecție de film și o expoziție de artă plastică

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej organizează, marți, 19 februarie 2019, activități dedicate Zilei Naționale Constantin Brâncuși.

În incinta Muzeului Municipal Dej, în sala multimedia va rula, între orele 09:00- 13:00, documentarul „Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit”, creație premiată de Uniunea Cineaștilor din România în anul 2001, la categoria „Film mărturie”.

Proiecția filmului se adresează profesorilor și elevilor dejeni, care vor participa organizat la acest eveniment cultural, dar și dejenilor iubitori de artă. Filmul este o producție Cinepub în regia și scenariul lui Laurențiu Damian.

Firul documentarului se concentrează pe momentul octombrie 1996, atunci când „Coloana fără sfârşit” a fost demontată. După patru ani de expertize tehnice, lucrările de restaurare au fost iniţiate în toamna anului 2000 şi finalizate la începutul iernii. Documentarul surprinde acest proces, probabil unic, în contextul mai larg al operei şi personalității lui Constantin Brâncuși.

Tot în cadrul muzeului va fi deschisă o expoziție de artă plastică intitulată: Opera lui Constantin Brâncuși în viziunea ,,Pictorașilor dejeni”. Expoziția organizată de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dej în colaborare cu Clubul Copiilor Dej va fi deschisă la ora 13:30.

Totodată, Biblioteca Municipală Dej va găzdui o expoziție de carte dedicată operei, vieții și imaginii marelui sculptor român Constantin Brâncuși.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER