Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Eroilor a fost marcată astăzi și la Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Garnizoana Dej, în colaborare cu Primăria Municipiului, a organizat joi, 6 iunie, manifestări dedicate Zilei Eroilor.

Manifestările dedicate cinstirii memoriei celor care și-au dat viața pentru țară au debutat la ora 11:30, la „Monumentul Eroilor” din cartierul Ocna-Dej, cu depuneri de coroane și jerbe de flori. Acestea au continuat, de la ora 12:30, în prezența mai multor oficialități locale, în Cimitirul Dealul Florilor din Dej, acolo unde s-a desfășurat un serviciu religios de pomenire a eroilor neamului (oficiat de un sobor de preoți, în frunte cu preotul protopop Ioan Buftea). Programul a mai cuprins alocuțiunea primarului Morar Costan, depuneri de coroane și jerbe de flori și defilarea Gărzii de Onoare.

Nu au fost uitați eroii căzuți în teatrul de operații din Afganistan, astfel încât, de la ora 13:45, în cimitirul Mulatău s-au depus coroane și jerbe de flori la mormântul mr. P.M. Iuliu-Vasile Unguraș, care a decedat în luna aprilie 2009. Conform Ministerului Apărării Naționale, acesta conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar – Kabul. La 20 de km nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, iar în urma deflagrației ofițerul și-a pierdut viața și alți patru militari au fost răniți.

Vezi o GALERIE FOTO de la eveniment pe pagina de facebook Dej24.ro.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER