Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Internațională a Francofoniei, sărbătorită ieri, la Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Ziua Internationala a Francofoniei

Asociația Francofonă Dej a organizat ieri, 18 martie, un spectacol artistic dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei.

Evenimentul, care a avut loc cu începere de la ora 17:00, la Cercul Militar din Dej, a adus în prim-plan mai multe trupe de teatru din municipiul Dej.

Programul a debutat cu deschiderea oficială a evenimentului, de către președintele Asociației Francofone, Marius Cristorean, urmat de un scurt discurs susținut de primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.

Ulterior a luat cuvântul gazda acestei manifestări culturale, prof. Lucian Iosip, care a mulțumit trupelor participante și autorităților locale care au sprijinit întodeauna teatrul francofon și fără de care Festivalul „Franthousiasme” nu ar fi ajuns la cea de-a XIII-a ediție.

Ulterior, pe scena din Sala de Festivități a Cercului Militar Dej au evoluat mai multe trupe de teatru, între care:

  • Trupa ”Intermezzo” – Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej (coordonator prof. Lucian Iosip)
  • Trupa ”Arlequin” – Centrul Cultural ”ARTA” (coordonator prof. Lucian Iosip)
  • Trupa ”Les petits joyeux” – Școala Nr. 1 Dej (coordonator prof. Rodica Hrincescu)
  • Trupa ”Jeune-Theatre” – Școala ”Avram Iancu” Dej (coordonată de Elisabeta Petruțiu și Marius Cristoreanu)
  • Trupa ”Les papillons” – Școala ”Mihai Eminescu” Dej (coordonată de înv. Vasile Cernea şi prof. Oana Monda)

Din păcate pentru cei prezenți, Trupa ”Caracteres” a Liceului Teoretic ”Alexandru Papiu-Ilarian” din Dej, coordonată de Ligia Clinciu și Olimpia Buhățel, nu a putut fi prezentă la acest eveniment deoarece s-a aflat în localitatea Pecs, Ungaria, unde a participat la Festivalul de Teatru Francofon pentru Liceeni.

Spectacolul, organizat de Asociația Francofonă Dej, s-a bucurat de un real succes, evenimentul putând fi considerat, de către trupele de teatru participante, un antrenament riguros înainte de Festivalul „Franthousiasme”, care se va desfășura luna viitoare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER