Ştiri din zonă
”Ziua Recoltei” a fost marcată la Școala Gimnazială Chiuiești – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Ieri, 13 octombrie 2023, la Școala Gimnazială Chiuiești a fost marcată ”Ziua Recoltei”, la acest eveniment cu caracter umanitar participând elevii și familiile lor, cadrele didactice, precum și reprezentanți ai comunității locale.
Elevii, ajutați de părinți și bunici, au expus spre vânzare fructe (mere, pere, struguri, nuci, gutui), legume (ardei, gogoșari, ceapă), zacuscă, compoturi, gemuri, dulcețuri, cremă de ciuperci, condiment de unt cu trufe, pesto genovez cu trufe albe, sare cu trufe de vară, dar și produse specifice localității (plăcinte crețe, silvoiță, pâine de casă, etc.).
Banii strânși din vânzarea produselor vor fi donați unor familii nevoiașe din comună, au transmis organizatorii evenimentului de la Școala Gimnazială Chiuiești.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












