Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Recoltei și Ziua Mondială a Alimentaţiei, marcate la Școala Gimnazială Chiuiești – FOTO

Publicat acum

pe

ziua recoltei chiuiesti (2)

Școala Gimnazială Chiuiești a organizat, astăzi, cu începere de la ora 13, Ziua Recoltei. Evenimentul a avut un caracter caritabil.

La evenimentul de la Chiuiești au participat toate cadrele didactice de la grădiniţa din Chiuieşti şi de la Şcoala Gimnazială, preşcolarii şi elevii, numeroşi părinţi şi bunici, primarul Gavril Mihuț, reprezentanți ai Centrului Turistic Chiuiești, precum și locuitori ai comunei. Cu toții au luat parte la o expoziție cu vânzare a unor produse tradiționale pregătite special pentru acestă ocazie.

Fiecare grupă de grădiniţă şi fiecare clasă a avut stand propriu, unde au fost expuse fructe (mere, pere, struguri, gutui), zacuscă, compoturi, gemuri, dulceţuri, produse specifice localităţii (plăcinte creţe, silvoiţă, pâine de casă). La final s-au acordat premii pentru ”cei mai buni negustori”, ”cel mai bogat stand”, etc.

”Ziua Recoltei – miros de toamnă aurie” a avut un caracter caritabil, întrucât banii strânși în urma acestei acțiuni vor fi folosiți pentru ajutorarea unui elev din școală, împreună cu mama sa.

În deschiderea manifestării a vorbit profesoară Mihaela-Elena Hango, directorul Şcolii Gimnaziale Chiuieşti, care s-a referit la Ziua Mondială a Alimentaţiei (16 octombrie ) şi la scopul umanitar al acţiunii organizate. ”Întreaga comunitate a Şcolii Gimnaziale Chiuieşti a depus mult suflet, multă dorinţă de a-ţi ajuta aproapele şi ca urmare s-a strâns o sumă frumoasă. Importante au fost şi rezultatele educative realizate cu ocazia acestui eveniment”, ne-a declarat Mihaela-Elena Hango.

Citește pe aceeași temă: 

Eveniment caritabil EMOȚIONANT. Elevii școlii din Chiuiești strâng bani pentru un coleg

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER