Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Ziua Veteranilor, marcată la mormântul maiorului (pm) Iuliu-Vasile Unguraș din Dej – FOTO

Publicat acum

pe

Militarii din Garnizoana Dej au marcat luni, 11 noiembrie, „Ziua Veteranilor”, în Cimitirul Mulatău, la mormântul maiorului post-mortem Iuliu-Vasile Unguraș.

În Garnizoana Dej, manifestările dedicate acestei sărbători au avut loc la mormântul maiorului post-mortem Unguraș Iuliu-Vasile, din Cimitirul Mulatău. Acolo s-a desfășurat un ceremonial militar-religios (Te-Deum), iar apoi s-au depus coroane și jerbe de flori. La eveniment au participat numeroase cadre militare, reprezentanți ai mai multor instituții din municipiu, dar și rude ale eroului Iuliu-Vasile Unguraș.

Iuliu-Vasile Unguraș s-a născut pe data 27 ianuarie 1977, în municipiul Dej. Acesta a absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu în anul 2001 și a fost încadrat la Batalionul 265 Poliţie Militară pe funcţia de comandant pluton. În Afganistan acţiona alături de colegii din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” din Predeal. Vasile Unguraș se afla la a doua misiune într-un teatru de operaţii, prima misiune fiind în Irak, în anul 2006.

În vârstă de 32 de ani, Maiorul (pm) Vasile Iuliu Unguraş a căzut la datorie în Afganistan, pe data de 7 aprilie 2009. Acesta conducea o misiune de patrulare formată din patru autovehicule, din cadrul Batalionului 2 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar – Kabul. La 20 km nord-est de Qalat, unul din autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi. Maiorul (pm) Iuliu-Vasile Unguraş a lăsat în urmă o soție și două fetițe gemene, Iuliana şi Doina, în vârstă de doi ani la acea dată.

Pentru curajul, devotamentul şi respectarea jurământului de a-şi apăra ţara cu preţul vieţii, eroul născut în Dej a fost avansat de către Ministrul Apărării Naţionale la gradul de maior post-mortem şi a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Pentru servicii excepţionale în calitate de comandant al plutonului din batalionul românesc, în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF), Guvernul SUA l-a decorat post-mortem pe Iuliu-Vasile Unguraş cu „US Bronze Star Medal”.

Conform Legii 150/2014, în data de 11 Noiembrie s-a instituit „Ziua Veteranilor” pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și familiilor acestora.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER