Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT SPECTACULOS la intrare în Dej. Mașină înfiptă într-un gard FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident urisor dn1c

Un spectaculos accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 18:20, pe DN1C, pe strada Baia Mare, la intrare în municipiul Dej.

Potrivit primelor informații, șoferul unei Dacii înmatriculate în județul Sălaj, care circula dinspre Baia Mare înspre Dej, ar fi frânat în momentul în care a fost depășit de un alt autovehicul și a pierdut controlul asupra volanului. Mașina condusă de el a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un stâlp pe care l-a pus la pământ, a rupt o țeavă de gaz și a trecut prin gardul unui imobil, oprindu-se în apropierea respectivei case.

Șoferul a avut mare noroc și a scăpat teafăr – ieșind singur dintre fiare, deși mașina, rămasă suspendată, a fost serios avariată.

La fața locului au intervenit polițiștii care au oprit circulația pe ambele sensuri din cauza cablurilor de înaltă tensiune căzute pe carosabil. Ca urmare, mai multe familii care locuiesc în zonă vor rămâne fără curent cel puțin în această seară. Șoferul nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan.

La fața locului au ajuns în scurt timp angajați de la Electrica, dar și angajați de la compania furnizoare de gaze, deoarece au existat scurgeri.

Reclamă
4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER