Conectează-te cu noi

Administraţie

Două locuri de joacă şi un teren de minifotbal finalizate de Primăria Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Locuri de joaca Dej (7)

Primăria Municipiului Dej a finalizat două locuri de joacă şi un teren de minifotbal în cartierele Ocna Dej şi Dealul Florilor.

În Ocna Dej locul de joacă şi terenul de minifotbal au fost amenajate în zona şcolii şi grădiniţei, locaţie unde a fost amenajată şi parcarea aferentă.

De asemenea, un loc de joacă modernizat a fost amenajat în zona UM, unde vechiul spaţiul de joacă a fost mărit şi au fost amplasate aparate de joacă pentru mai multe vârste.

Terenul de minifotbal este acoperit de gazon artificial, iar locurile de joacă prezintă pavaj special pentru protecţia copiilor.

Mă bucur că am reuşit să finalizăm terenul de minifotbal şi locul de joaca din Ocna Dej, obiective care vor fi utilizate în prima parte a zilei de şcolari şi preşcolari, iar după amiaza vor fi accesibile copiilor, tinerilor şi tuturor celor care vor să facă mişcare. Un loc de joacă atât de mult aşteptat de copii, a fost amenajat şi în zona UM pe locaţia vechiului loc de joacă, iar investiţii în locuri pentru mişcare, relaxare şi joacă vor continua şi în alte zone ale municipiului, pentru copiii şi tinerii noştri”, a declarat primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan.


Administraţie

Primăria Dej continuă intervențiile la spațiile verzi din oraș – FOTO

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej continuă în această perioadă intervențiile la spațiile verzi. În acest sens s-a intervenit la instituțiile de învățământ, locurile de joacă în cartierul 1 Mai și zona centrală prin cosirea ierbii, toaletarea gardului viu, repararea băncilor din jurul blocurilor și ecologizarea zonelor.

Intervențiile care se desfășoară în prezent în cartierul Dealul Florilor, pe străzile Ecaterina Teodoroiu și Crângului, vor continua în următoarea perioadă cu zona Baltă și se vor extinde treptat în tot cartierul.

Continuă să citești

Administraţie

Primăria Dej, licitație pentru închirierea parcărilor amenajate din cartierul Dealul Florilor

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej organizează o nouă licitație publică privind închirierea parcărilor amenajate situate în cartierul Dealul Florilor (locuri rămase libere după licitaţii).

Caietul de sarcini poate fi ridicat de la sediul Primăriei Municipiului Dej, camera 35 – Serviciul Tehnic, începând cu data de 14 mai 2018.

Data limită de depunere a ofertelor – vineri, 18 mai, ora 10:00.

Evaluarea ofertelor se va face luni, 21 mai, cu începere de la ora 11:00.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Administraţie

Dezbatere publică la Primăria Dej – PUD extindere construcție spații comerciale și birouri pe strada Vâlcele

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej, Direcția Tehnică, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, anunță DEZBATERE PUBLICĂ – CONSULTAREA POPULAȚIEI cu privire la documentațiile:

1. PUD – în vederea executării lucrărilor de: Extindere construcție P+E – realizare spații comerciale și birouri, compartimentări, str. Vâlcele, nr. 36C , inițiator Voicinco Daniela Sorelle.

Scopul elaborării documentațiilor de urbanism este de a reglementa modul de construire al construcțiilor menționate.

Ședința de dezbatere publică va avea loc la Primăria municipiului Dej, sala de ședințe a Consiliului Local, joi, 11 mai 2018, ora 12.

Documentația tehnică și referatul Serviciului de urbanism se pot consulta la sediul Primăriei Municipiului Dej, camera 38.

Observațiile și sugestiile vor fi transmise în scris la sediul Primăriei Municipiului Dej, pe site-ul Primăriei Municipiului Dej sau pe e-mail primaria@dej.ro, până la data de 10 mai 2018.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare