Conectează-te cu noi

Eveniment

GRAV ACCIDENT la Câțcău! ȘAPTE PERSOANE au ajuns la spital – FOTO

Publicat acum

pe

accident-catcau-dn1c-7-victime-1

loading...

Un grav accident de circulație, soldat cu șapte persoane rănite, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 11:00, pe DN1C, la ieșire din localitatea Câțcău spre Căpâlna.

Potrivit primelor informații, două autovehicule – un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în județul Maramureș, și un autoturism marca Dacia Lodgy – au intrat în coliziune. În urma impactului, mai multe persoane aflate în cele două mașini au fost rănite.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

Toate cele șapte victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Traficul rutier între Dej și Baia Mare s-a desfășurat cu dificultate, timp de mai multe zeci de minute, pe un singur fir, alternativ, cozile de mașini întinzându-se pe mai mulți kilometri.

Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

ACTUALIZARE: „În jurul orei 10:40, o conducătoare auto, din judeţul Maramureş, care circula pe direcţia Dej – Baia Mare, la ieşire din localitatea Câţcău ar fi efectuat o depăsire neregulamentară, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus.

În urma impactului, cei doi conducători auto, precum şi alte 5 persoane, pasageri în cele două autovehicule, au fost transportaţi la spital pentru îngrjiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumaseră alcool.

Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea”, a declarat pentru Dej24.ro Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Eveniment

ACCIDENT în Coplean. Coliziune între trei autovehicule – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 16:15, pe DN1C, în localitatea Coplean.

În urma apelului la 112, la fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.

ACTUALIZARE: Din primele informații, șoferul unui autoturism nu ar fi păstrat distanța față de mașina din fața sa, a intrat în coliziune cu aceasta și a proiectat-o în partea din spate a unui camion.

În urma impactului, o persoană aflată în autoturismul din mijloc a fost rănită ușor.

Cei trei conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Continuă să citești

Eveniment

INCENDIU în Cășeiu! Anexă gospodărească, DISTRUSĂ de FLĂCĂRI. O femeie a fost dusă la spital! – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp, în jurul orei 17, în localitatea Cășeiu.

Din primele informații, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. În urma apelului la 112, la fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale pentru stins incendii, dar și polițiștii.

ACTUALIZARE ora 18:35: La această oră, operațiunile de intervenție sunt încă în desfășurare. ”În momentul sosirii la locul incendiului, anexa era cuprinsă în totalitate de flăcări și exista pericolul de a se extinde la casa de locuit (distanță de aproximativ 5-6 metri). Flăcările sunt sub control în aceste momente. Se mai intervine pentru stingerea focarelor de fân și altor materiale. Până la sosirea pompierilor, a fost evacuată din anexă o vacă, iar mai multe animale (găini și porci) au fost salvate de pompieri”, transmite ISU Cluj.

O femeie de aproximativ 70 de ani a fost consultată de un echipaj SMURD, fiind ulterior transportată la spital, Aceasta a suferit arsuri ușoare la nivelul mâinilor și escoriații la nivelul capului.

Continuă să citești

Eveniment

ACCIDENT la doi pași de Dej. Mașină ieșită în decor, o femeie și un minor, RĂNIȚI – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un accident de circulație a avut loc în această după-amiază, pe DJ172K, între localitățile Cireșoaia și Braniștea, în apropiere de Dej. O femeie a fost rănită.

Din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț. În urma apelului la 112, modulul SMURD – echipajul de prim-ajutor SMURD, un echipaj de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă – a intervenit la fața locului.

În urma evenimentului rutier, o femeie a fost rănită. Aceasta a fost preluată de echipajul medical, stabilizată si urmează să fie transportată la spital pentru investigații amănunțite.

”În urma primelor verificări efectuate, polițiștii din Beclean au stabilit faptul că o femeie de 24 de ani, din Cireșoaia, care conducea un autoturism pe direcția de mers spre Braniștea, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat.

În urma accidentului, șoferița și fratele acesteia, în vârstă de 13 ani, pasager, au fost răniți. Conducătoare auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate probe. Cercetările continuă de către polițiștii rutieri din Beclean pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ B-N.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare