Eveniment
GRAV ACCIDENT la Fizeșu Gherlii. Două persoane au fost rănite – FOTO/VIDEO
Publicat acum
11 anipe

Un grav accident de circulație s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 7, pe DJ109C, pe raza localității Fizeșu Gherlii.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în județul Alba, în timp ce se deplasa dinspre Gherla înspre Țaga, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului și a ieșit în afara carosabilului, rostogolindu-se de mai multe ori. În urma impactului, două persoane, conducătorul auto și un pasager, au fost rănite.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit trei echipaje de prim-ajutor de la Dej și Gherla, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
Pasagerul a fost găsit în afara mașinii, în timp ce șoferul era în stare gravă, în comă, cu traumatism cranian sever. Cele două victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate de urgență la spital. Conducătorul auto, aflat în stare gravă, a fost stabilizat la fața locului, iar apoi a fost transportat la UPU Cluj pentru investigații suplimentare.
Polițiștii criminaliști au găsit în autoturism mai multe sticle cu băuturi alcoolice, iar aceștia nu exclud posibilitatea ca ambele victime să fie sub influența alcoolului.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
Citește și:

Sora Maria a murit la 101 ani. A îngrijit numeroși bolnavi la spitalul din Dej. Viața ei, dedicată credinței și ajutorării

Bărbat fără permis și rupt de beat, oprit între Cășeiu și Coplean. A refuzat recoltarea probelor – FOTO

Greva de la SADP Dej continuă! Întreținerea orașului, blocată de protestatarii care lucrează în sectoare cheie

















