Primăria Municipiului Dej organizează licitație publică privind închirierea parcărilor amenajate situate în cartierul Dealul Florilor, locuri rămase libere după licitații. Caietul de sarcini poate fi ridicat...
Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral, tarifele de cazare urmând să fie majorate chiar şi cu 20 la sută pe noapte. Camerele...
MUNICIPIUL DEJ, DIRECȚIA TEHNICĂ, SERVICIUL DE URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI, în conformitate cu prevederile legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a Legii nr....
Cluj-Napoca a devenit primul oraş din ţară în care deşeurile sunt colectate inteligent, în containere cu alimentare solară, activate cu picioarele şi care au compactare internă....
Emil Boc şi-a publicat declaraţia de avere aferentă anului trecut, iar datele arată că fostul premier a fost plătit de Primăria Cluj-Napoca şi de Universitatea Babeş-Bolyai...
În spitalele din România nu există fiole de ser antiviperin care să fie în termenul de valabilitate. Ultimul lot livrat unităţilor medicale a expirat în 31...
Şase copii şi mama lor au ajuns, duminică, la spital după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat pe raza localităţii Satu Nou din judeţul...
Un accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 21:40, în localitatea Breaza din comuna Negrilești. Din primele informații, un copil a...
Un bărbat în vârstă de 30 de ani s-a aruncat în râul Arieș din municipiul Turda, în zona podului din apropierea străzii Ștefan cel Mare. Salvatorii...
Elicopterul SMURD din Tg. Mureș a fost solicitat să intervină la Dej pentru a prelua un copil care a suferit arsuri. Este vorba despre o fetiță...