Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un ghid pentru consumatori ce conţine recomandări ale autorităţilor naţionale cu responsabilitate în domeniul prevenirii şi limitării îmbolnăvirilor cu...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost rănit miercuri, în jurul orei 12:10, pe raza localității clujene Florești, după ce macaraua în care...
Peste 3.200 de elevi sunt afectaţi din cauza suspendării cursurilor din mai multe unităţi de învăţământ, la nivel naţional, numărul fiind mai mare cu 1.100 de...
La data de 25 februarie, între orele 06.30-13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiul Dej, împreună cu cei de la Secţia 5 Rurală și cu polițiști din...
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore trei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul...
Trecutul Terrei poate da o serie de indicii despre cum ar putea să arate viitorul ei. Şi chiar dacă planeta trece printr-o perioadă de schimbări fără...
Violeta Andrei nu a fost lăsat să intre marţi, de către paznic, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj, decât după...
ALEGERI LOCALE 2020 | Traian Mureșan este oficial candidatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) la Primăria Municipiului Dej, fapt anticipat de Dej24.ro încă de la începutul anului....
Batalionul 811 Infanterie „DEJ” va aniversa vineri, 28 februarie, 25 de ani de la înfiinţare. Ceremonia dedicată acestui eveniment se va desfăşura, de la ora 12,...
Ministerul Sănătăţii anunţă 10 puncte esenţiale despre cum te poţi proteja de Coronavirus. Printre acestea se află faptul că nu trebuie să luaţi antibiotice, că animalele...