Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Amețit de aburii alcoolului, un șofer din Gherla s-a luat la harță cu polițiștii. Va sta după gratii următoarele 30 de zile

Publicat acum

pe

Sâmbătă, în jurul orei 16, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Gherla au oprit pentru control un autovehicul, pe strada Mihai Eminescu din municipiu.

Conducătorul auto de 31 de ani, din municipiul Gherla a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, moment în care ar fi devenit agresiv verbal, adresând injurii și amenințări cu acte de violență la adresa unuia dintre agenții de poliție.

De asemenea, bărbatul ar fi încercat să-l agreseze fizic pe agentul de poliție, fiind oprit și imobilizat de către polițiștii prezenți la fața locului.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, fiind demarate cercetări pentru clarificarea tuturor împrejurărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

În baza probatoriului administrat, cel în cauza a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior magistrații Judecătoriei Gherla au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER