Ştiri din zonă
Asfaltarea DJ 172 F și DJ 161 D, în plină desfășurare, dinspre Valea Luncii spre Sânmărghita – FOTO
Publicat acum
4 anipe

Au demarat lucrările de refacere a drumului județean DJ 172F, care asigură legătura cu județul Bistrița-Năsăud, prin comuna Mica. Este vizată asfaltarea unui sector în lungime de aproximativ 10 kilometri.
În prealabil, au fost executate operațiuni de frezare a îmbrăcăminții asfaltice, de tratare a burdușirilor prin refacerea fundației din piatră spartă și balast, precum și tăieri de acostamente. În funcție de starea în care se află anumite tronsoane, lucrările de asfaltare vor continua cu refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea podețelor, montarea de parapeți metalici, precum și realizarea de marcaje rutiere.
”Lucrările privind asfaltarea DJ 172 F și DJ 161 D sunt în plină desfășurare, dinspre Valea Luncii spre localitatea Sânmărghita. Mă bucur și apreciez faptul că președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, s-a implicat și și-a ținut promisiunea în ceea ce privește Comuna Mica, iar pe aceasta cale îi mulțumesc atât domnului Tișe, cât și consilierilor județeni pentru buna colaborare pe care o avem”, a transmis primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.
Valoarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere aferente DJ 172F este de 6.386.000 lei, banii fiind asigurați din fonduri guvernamentale pentru situații de urgență.


Citește și:

Colegiul Medicilor din România, după atacul asupra ambulanței din Dej: Toleranță ZERO față de violență!

Trei tineri REȚINUȚI în cazul ambulanței de la Dej atacate cu bâte, topoare și pietre – VIDEO

Care este starea ambulanțierului din Dej, rănit în urma atacului de la Recea Cristur. ”A ajuns la spital cu 5% câmp vizual”











