Social-Cultură
Evenimente dedicate Micii Uniri, la Dej
Publicat acum
2 anipe
Primăria Municipiului Dej prin Muzeul Municipal Dej (MMD) organizează vineri, 20 ianuarie 2023, începând cu ora 10:00, evenimente dedicate Unirii Principatelor Române din ianuarie 1859.
Evenimentele se vor desfășura în cadrul Muzeului Municipal Dej, de la ora 10:00, prin deschiderea unei mici expoziții de fotografii și documente dedicată Unirii Principatelor Române, ce va putea fi văzută în holul Librăriei muzeului.
Tot de la ora 10:00 în Sala Multimedia a muzeului dejean va rula minidocumentarul, producție a TVR, „Unirea Principatelor Române din 1859”. Minidocumentarul este al doilea episod din proiectul „Unirile Românilor”, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, în care Radu Găină şi echipa lui își propun un documentar dedicat Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859.
Totodată de la ora 12:00, tot în Sala Multimedia se va derula un simpozion cu tematica „Micii Uniri”, simpozion prezentat de către prof. Albinetz Constantin.
INTRAREA ESTE GRATUITĂ!