Locuitorii din Mănăstirea vor beneficia, în scurt timp, de un teren de minifotbal.
Anunțul a fost făcut, pe 23 mai, de primarul Tiberiu Zelencz.
”Astăzi am semnat contractul de execuție pentru obiectivul “Construire teren minifotbal cu vestiar și amenajare părculeț de joacă în localitatea Mănăstirea”, iar lucrările vor fi demarate în perioada imediat următoare. Încă de la primul meu mandat de primar mi-am dorit dezvoltarea comunei Mica pe toate palierele, iar ceea ce am promis am făcut și m-am ținut de cuvânt.
Sunt omul faptelor, nu al vorbelor, iar principalul meu obiectiv este să continui împreună cu dumneavoastră dezvoltarea comunei noastre.
Pentru susținerea și încrederea pe care mi le-ați arătat de-a lungul timpului vă mulțumesc din suflet! Am construit împreună, continuăm împreună! Mergem mai departe!”, a transmis edilul comunei Mica.
Dej24.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dvs. pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Vă rugăm să citiți modul în care Dej24.ro prelucrează datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmați acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele dvs. pot fi oricând șterse. Sunt de acordTermeni, condiții și confidențialitate