Sport
Încă două victorii obținute ”acasă” de baschetbalistele de la LAPI Dej U16 – FOTO
Publicat acum
11 anipe
Echipa de baschet LAPI Dej U16 a reușit să se impună și în a doua etapă din noul campionat național de baschet feminin, contra formației CSS Bega Timișoara.
Partida s-a jucat duminică la Dej, sportivele antrenate de Laurenția Chira impunându-se cu 87-27. Cele mai multe puncte au fost reușite de Rebecca Coroian, 14 la număr, urmată de Martonoș Mara 10 pct, Mureșan Patricia 10 pct, Balai Ioana 10 pct, Lazar Daiana 8 pct, Kopataki Carla 8 pct, Belu Ioana 8 pct, Cătinean Ștefania 6 pct, Ciciovan Adina 5 pct, Chiriac Corina 4 pct, Pop Anamaria 2 pct și Farcas Larisa 2 pct.
De asemenea, sâmbătă după-amiază, de la ora 18, s-a jucat și meciul retur dintre cele două echipe, care ar fi urmat să se dispute pe 22 noiembrie, la Timișoara. Cele două echipe au căzut de-acord, iar întâlnirea s-a disputat tot la Dej, evitându-se astfel o deplasare costisitoare, dar și obositoare.
LAPI Dej s-a impus și de această dată în fața echipei CSS Bega Timișoara, scor 82-15, partida fiind practic o verificare pentru etapele viitoare care vor aduce în calea dejencelor adversari dificili. Pentru echipa din Dej au marcat: Balai Ioana 17 pct, Belu Ioana 10 pct, Martonoș Mara 10 pct, Cătinean Ștefania 8 pct, Pop Anamaria 8 pct, Mureșan Patricia 6 pct, Ciciovan Adina 5 pct.0 Coroian Rebeca 5 pct, Kopataki Carla 4 pct, Chiriac Corina 4 pct, Lazar Daiana 3 pct și Farcaș Larisa 2 pct.
Pentru dejence urmează o deplasare grea la Arad, formația de acolo fiind campioană națională la această categorie de vârstă.
Citește și:
Baschetbalistele de la LAPI Dej U16, la prima victorie în noul campionat – FOTO
Citește și:

Pompierii din Dej au ajutat la stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune din Cluj-Napoca – FOTO

Patru dintre inculpații care au atacat ambulanța din Dej contestă măsura arestului. Cât plăteşte statul pentru ei

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului















