Eveniment
Accident mortal în zona împădurită dintre Cristeștii Ciceului și Uriu. Acces dificil pentru salvatori
Publicat acum
42 de minutepe

Salvatorii bistrițeni au fost solicitați, astăzi, la un accident produs în zona împădurită dintre localitățile Uriu și Cristeștii Ciceului.
Pe lângă pompieri, echipaje medicale, Salvamont și polițiști, având în vedere accesul dificil în zonă, a fost prealertat și elicopterul SMURD pentru a sprijini intervenția.
Din păcate, în ciuda eforturilor salvatorilor, a fost declarat decesul unui bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.
”Victima a fost găsită în stop cardio-respirator, într-o zonă greu accesibilă, accesul fiind posibil doar cu mijloace de transport 4×4 puse la dispoziție de către SVSU. Protocolul de resuscitare a fost aplicat imediat ce echipajul de prim ajutor de la Stația de Pompieri Beclean a ajuns la fața locului”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE: ”Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani, din Cristeștii Ciceului a fost accidentat de un copac care a căzut peste el. În urma intervenției echipajelor medicale a fost din nefericire constatat decesul bărbatului. Totodată a fost dispusă efectuarea necropsiei în vederea determinării cauzei decesului”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.












